Sfios ca un zeu decapitat de soare
aud tăcerea doar când urlă
tu ești statuia nopții în mișcare
și gropi la rând și turlă peste turlă
Pricină ești că cerul nu mai este
că mă târăsc spre soare ca un vierme
pricină ești că sângerează clipele aceste
că-mi tace gându-n clipele supreme
Că mai respir aici tu ești pricina
de părul tău depinde a mea culoare
și stele sunt și nu știu a cui e vina
sfios ca un zeu decapitat de soare
COSTEL ZĂGAN, ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu