Deși brunetă sută la sută, Florica nu-i țigancă.
Părul mioritic, se lasă mângâiat numai de vânt și de pânza albă ce-i mai domolește sălbăticia întunecată.
Fața prelungă și măslinie pare desenată în jurul ochilor mici și iscoditori.
Trupul îi este bine proporționat:
șoldurile nedepășind linia armonioasă a coapselor;
mijlocul pare o clipă prea subțire
ca
imediat să se piardă
în alte rotunjimi
amețitoare.
Cum se poate,
Doamne,
ca o fată
să aibă
atâtea prăpăstii
armonioase?
Sânii Floricăi
pun în balanță
iadul și raiul
oricărui
privitor.
Fermitate și picaj!
Aripi gata de înălțare
și
mere ale păcatului
de-a pururea originar!
CE AMEȚITOR SALTĂ CÂND SE PRINDE ÎN HORĂ
LA VREO SĂRBĂTOARE:
ȘI CERUL ÎI FACE LOC!
COSTEL ZĂGAN, DEȘERTUL DE CATIFEA, 2015
:
